Armata lui UNU

In momente banale ale zilei am anumite revelatii. Prin labirintul mintii mele am ajuns sa ma gandesc la femeile care fac copii desi nu ii vor si se opun acestui lucru, si femeile care vor copii. S-ar putea spune ca cele din urma actioneaza in baza unui instinct natural iar celelalte in baza unei alegeri proprii. Daca, in realitate, ambele categorii si-ar forma alegerile DOAR in baza codului uiversului in care traiesc, un cod impus de comunitate, de circumstante. Cu toate acestea, in ambele cazuri, desi sunt variante diferite, ambele sunt de fapt modele de comportament, mai degraba decat alegeri personale si de sine statatoare.

Intrebare de baraj: CAND A FOST ULTIMA OARA CAND ATI FACUT CEVA DOAR PENTRU CA ASA ATI VRUT SA FACETI? Exclud, desigur, de aici variantele: am vrut pentru ca ASA SE FACE, MI SE PAREA MOMENTUL, SI CEILALTI O FACEAU, AM AVUT POSIBILITATEA. Sa faci ceva doar pentru ca asa vrei, din senin, fara a avea circumstantele prielnice, fara a mai avea un precedent, fara motiv, manat de propriile impulsuri. Nu stiu voi, dar eu chiar nu tin minte un astfel de moment. Toate actiunile mele au sursele excluse mai sus, si cred ca nu sunt singura care face acest lucru.

Teoria conspiratiei: Si atunci m-am gandit la urmatorul lucru. Introducem in ecuatie o necunoscuta : EI - cei care conduc lumea, guvernele, cei care au puterea de a porni razboaie, a lasa intreaga omenire in frig, in intuneric, sa moara de foame, sete sau boli, si cei care au puterea de a preveni toate astea, daca ar dori. Plecand de la premisa ca tot ceea ce ni se spune este menit sa ne controleze, sa ne sperie sau sa ne linisteasca, sa ne dea speranta sau sa ne demoralizeze, expun urmatoarea teorie. Suntem invatati sa gandim in anumite limite, limite impuse de societate. Impresia ca suntem liberi sa alegem este doar o iluzie. In realitate alegem intre 2 sau ceva mai multe variante, cu cat cercul se restrange cu atat numarul lor devine mai mic. Si nu e de mirare ca mereu apar trenduri in gandire. Ni se spune se sa mancam, ce sa ascultam, ce sa gandim, cu ce sa ne imbracam, ce sa bem, ce sa alegem, ce pozitie sa avem fata de ceva si cum sa reactionam. Tot ceea ce credem ca este alegerea noastra este de fapt actiunea unor roboti, unor programe care aleg din cateva optiuni existente. Desi pentru noi par alegeri importante si marcante, in realitate nu facem decat sa bifam casutele unei grile.

Utilitatea acestui sistem este lesne de inteles. Le este mai usor LOR sa controleze masele, sa prevada, sa anticipeze, sa loveasca sau sa calmeze. E ca si cum convingerile noastre ar veni la set. M-as putea alatura celor care lupra in Jihad dar sa tin in continuare cu SUA? In fond si la urma urmei, Jihadul este "straduinta unui om de a obtine favoarea lui Alah", conform unei surse oarecare de pe Internet. Atata timp cat pentru mine favoarea lui Alah nu ar avea nici o legatura cu SUA si distrugerea ei, ma mai pot alatura? Cine cauta cu adevarat sensul si semnificatia a ceea ce am ajuns sa folosim in mod mecanic si impropriu? Cum am ajuns sa renuntam la un drept fundamental si care va supravietui oricarei forme de organizare sociala: liberul arbitru, posibilitatea de a gandi si de a decide pentru noi insine?

Se presupune ca traim intr-o era in care sunt regandite structurile statale, sistemele economice relatiile interumane. Am fost amenintati de atatea crizei si sfarsituri ale lumii incat stam toti in continuare cu ochii atintiti spre sursele vestilor catastrofale, neindraznind sa mai luam vreo decizie deoarece ne simtim complet depasiti de situatie. Oare asa suntem sau doar asta suntem facuti sa credem? Oare daca fiecare om ar judeca fiecare lucru pentru sine, fara pachete de idei, fara linii generale care incep cu ASA SE FACE, am fi mai greu de controlat? EI ar spune ca asa s-ar crea haos, si i-ar numi pe cei care exista in afara limitelor sociale rebeli, derbedei, huligani.

Mircea Eliade numea acesti oameni HULIGANI. Dar din cu totul alte motive.

anca returns - cu aceeasi slaba tasta M

Mi-a luat ai bine de un an sa recuperez parola pentru acest blog sau sa imi fac din nou curaj sa arunc in eter gandurile desinate voua, tuturor. Sper ca de aceasta data relatia mea cu VOI va fi una mai statornica.

NU STIU SA IMI TRAIESC VIATA sau ODA COLEGELOR DE SERVICIU

Mi-am dat seama, astazi, in timp ce facea dus - aparent acesta este momentul meu de maxima concentrare, ca nu stiu cum sa-mi traiesc viata. M-am intalnit cu o buna, veche si eterna prietena de-a mea saptamana trecuta, si mi-a spus ca e pacat, in sensul religios, sa iti traiesti viata in trecut si in viitor. Si niciodata in prezent. E putin ca in filmul "Sotia calatorului in timp", pentru cei care au vazut filmul, iar cei care nu l-au vazut au dezlegare la curiozitate.
Fie regretam ceea ce s-a intalmplat, sau retraiam cu parere de rau momente care au trecut si nu se mai intorc, sau imi facea frenetic planuri pe care nu le voi respecta nicioadat, nici acum, nici de acum incolo. Niciodata nu am fost AICI, ACUM. Totul era o cautare a momentului perfect, intins, vroiam eu, pe o eternitate. O viata intreaga traita intr-un moment...perfect. Credeti ca e posibil?
SA impaci si pe mama care vrea ce e mai bun pentru tine in viata, si pe bunica, cea care iti cerea sa fii un om decent si sa nu vorbeasca lumea de rau de tine, pe tata care vroia sa fii un om respectat si gospodar, pe profesoara care a avut incredere in tine ca ai sa devii unul dintre cei mai importanti oameni in stat, pe prietenii care cred ca esti cineva cu adevarat misto si care va face ceva exceptional si ca stau prin preajma sa nu piarda ocazia sa spuna "O/il cunosc!!!!!", pe prietenul/prietena care te crede intruchiparea tuturor viselor si dorintelor pe care nici el/ea nu le stie bine.

Si apoi sa fii ce vrei tu. Si daca tu nu vrei decat sa ii impaci pe toti si incepi sa iti faci planuri pentru a inventa un personaj care sa impace pe toata lumea, cu care se pot identifica toti, mai putin tu. Tu care nu stii ce vrei sa traiesti, ce poveste de dragoste, cum, ce sa ceri, cum sa ceri, ce fel de om sa fii, frustrat, calm, nevoias, independent, altruist, egoist, lacom, harnic, melancolic. Tu, care esti ascuns printre randuri undeva in spatele vorbelor din fata tonomatului de cafea, tu care inca incerci sa prinzi o forma. Pe tine lumea te chinuie sa te scoata la iveala pentru a-ti spune cat de gresit esti. Cat de prost te-ai modelat, cat de mult trebuie sa te schimbi.

Chiar trebuie? TU esti TU. de fapt EU sunt EU, ca despre asta e vorba, atunci cand toata lumea incearca sa aduca imbunatatiri si eu spun: Ha Ha! prea tarziu. S-a uscat cimentul. Si oricate critici vor fi aduse, oricate privire piezise vor fi trase vis-a-vis de nereusita mea, eu voi sti ca sunt gata, ca nu mai pot interveni asupra mea. Nu e nici trist, nici pacat, e doar adevarul. Si chiar daca NU STIU CUM SA-MI TRAIESC VIATA, ramane viata mea si nu a altora care cred ca au gasit formula perfecta. Oricat de prost mi-as trai-o, oricat de gresit as fi ca om, tot as i mai bun in rolul meu ca mine decat altii in rol de "EU".

Pana cand voi primi doar aprobari in privinta automodelarii de sine, va prezint un prototip. Acest model nu este unul prea maleabil in privinta personalitatii: place pe cineva sau nu, si o face in mod ostentativ - cand nu va place, o stiti, cauta repetarea momentelor pe care le-a considerat placute in speranta unei evolutii treptate in relatia cu cei din jur, in principiu cu colegele de serviciu care si-au calcat pe mandrie si au "MALLIT" o seara de miercuri, cu fast food, magazine si un film, in cel mai pur mod "MALLIST" posibil. Aceasta constanta este ceva ce acest prototip va cauta cu ardoare deoarece il va face sa simta ca apartine unui grup de prototipuri, asemeni lui. Nivelul de creativitate al prototipului inca lasa de dorit din cauza lipsei unei educatii mai bune in acest sens. In ceea ce priveste preferintele in materie de muzica, filme si carti, veti putea observa ca prototipul se incadreaza in segmentul "BIG BABIES" preferand oricand o poveste cu elemente fantastice, unor creatii mai realiste.

Cu alte cuvinte, prototipul inca nu este varianta definitiva, numeroase critici putand fi aduse la adresa lui, cu privire la lipsa unei perspective realiste, dependenta de cei din jur si lipsa unei flexibilitati in relatia cu ceilalti. Estimam ca o varianta imbunatatita va putea aparea pe piata in trimestrul 4 al vietii. Sau niciodata.

E bine ca pe lume exista ziduri

Aneva este obosita de senzatia de frica pe care o are mereu. Aneva e nemultuita de lumea care o inconjoara. Aneva vrea sa faca ceva care sa schimbe lucrurile. Dar nu stie ce. De fapt ii e frica sa faca ceva. Daca pateste ceva rau. Daca moare ea sau cineva drag din cauza ei. Daca schimbarea provocata nu este neaparat in bine. Aneva se simte prinsa intr-un cerc vicios. Anevei ii este frica.

Intr-o dimineata Aneva intra in baie sa se pregateasca sa mearga la munca. In timp ce se piaptana si se aranjeaza, se gandeste, oare cate persoane vor aprecia felul in care va arata astazi, si in oglinda ii apar 6 persoane. Unele dintre ele plutesc, altele sunt cu picioarele pe pamant si merg. Sunt colegi si persoane necunoscute, vecini si prieteni. II vede ca si cum pe lume nu ar exista ziduri, pereti, doar oameni, intr-o pantomima de proportii, tinand in mana obiecte invizibile, urcand scari care nu se vad. Li se vad doar gesturile, privirile, li se citesc gandurile. Aneva se uita adanc in oglinda si zambeste. Ciudat, dar nu ii este frica. Se intreaba cum ar fi daca acei oameni ar sti ca ea ii priveste. Oare cati dintre ei se gandesc la ea in acest moment. Intuneric. In oglinda nu mai apare nici o persoana. Incet incet oglinda revine la forma initiala, si Aneva isi desluseste chipul cu parul pe jumatate pieptanat. Oare cate alte persoane pe lumea asta or fi visat cu ochii deschisi la fel ca ea acum cateva secunde. Din nou oglinda ii arata un spatiu intunecat ca o scena. Din intuneric incep sa apara cateva forme geometrice luminoase. Treptat, acestea pierd din luminozitate si prind contur. I spatele lor apar chipuri de oameni, sau oameni stand in picioare. Aneva isi da seama ca se uita la altii, care, ca si ea, au pus anumite intrebari in fata unor oglinzi. Unora li se vede doar bustul, altii se vad in intregime, unora li se vad doar ochii. Aneva nu este singura care a pus o astfel de intrebare in fata unei asemenea oglinzi cu cateva secunde in urma. Oare cate persoane vor fi triste astazi? Si in oglinda apar multe multe persoane. Atat de multe incat Aneva nu poate distinge un om de altul. Le vede fetele, ochii, de vede mainile lasate in jos si se simte coplesita de tristete. Oare cate persoane vor fi nervoase astazi? Fetele se schimba, dar in locul privirilor pierdute si ale bratelor moi apar chipuri schimonosite de nervi, de injuraturi, de incretiturile fruntii. Printre acestea Aneva o recunoaste pe cea a sefului ei si isi aduce aminte ca intrase cu un scop in baie. Dar cum se inchide chestia asta? Trebuie sa nu-mi arate nimic mai intai. Cate persoane vor fi fericite astazi? Si in oglinda apar cateva figuri care nu ii sunt cunoscute. Aneva este surprinsa ca nici unul dintre ei dragi ei nu erau acolo. Oare cate persoane din blocul asta vor manca astazi.... picioare de broasca? Intuneric. Incet incet oglinda revine la forma initiala, si Aneva isi desluseste din nou chipul cu parul pe jumatate pieptanat. Se aranjeaza in graba si pleaca.

Toata ziua Aneva se gandeste la faptul ca printre cei fericiti nu se numara nici un membru al familiei si nici un prieten. Da cateva telefoane, cumpara un buchet de flori, ajuta prin casa. Inainte de culcare Aneva se duce in fata oglinzii. Oare cate persoane au fost fericite astazi? In multimea de chipuri apar cele ale fratelui, mamei, ale unora dintre prietenele ei. A reusit. A facut ceva. A schimbat ceva. Aneva intra la dus lasand oglinda sa arate chipurile persoanelor care au fost fericite in acea zi. Apa calda incepe sa curga si aburul invaluie intreaga baie. Nu se mai vad peretii, copertina de la baie, cada, nici macar trupul Anevei nu se mai distinge clar. Doar oglinda reda cu exactitate imaginea unor oameni fericiti. Aneva trage cu ochiul la oglinda de dupa copertina. Oare cate persoane au fost nefericite astazi? Oglinda se umple din nou de chipuri. Aneva lasa privirea in jos. Se uita la aburul greu din baie, si se intreaba cum de oglinda nu abureste. Ar fi preferat sa abureasca decat sa vada atata durere. Oare cine a suferit astazi crunt? Si in oglinda ii apar persoane indoliate, copii plangand, batrani privind in gol. Anevei ii vine sa sparga oglinda. Insa continua sa se intrebe. Care a fost cel mai nefericit om de pe fata pamantului astazi? Si in oglinda ii apare un barbat, in camasa si pantaloni de costum, stand ghemuit la pamant, ca un fetus. Din cand in cand barbatul intinde mana dupa ceva. Durerea trece prin oglinda si o cuprinde pe Aneva care incepe sa planga. Oare cate razboaie s-au purtat astazi? Oare cati civili nevinovati au murit? Oare cati soldati nu vroiau sa lupte? Oare cate persoane s-au aflat la locul nepotrivit la momentul nepotrivit? Oare cati oameni de treaba si-au gasit sfarsitul astazi? Oare cate persoane se intreaba in acest moment de ce ei? Aneva nu se poate opri.

Intrebatile curg neincetat ca si apa calda, la fel si imaginile crude. Invaluita de aburi Aneva ameteste dar in minte ei isi face loc un gand. Oare care este cel mai apropiat criminal? Ca si cum s-ar fi uitat la bloc printre pereti, vecinul de la deasupra a aparut in oglinda. Parea ca citeste un ziar. Care sunt cele mai apropiate persoane care m-ar omori daca ar avea un castig de pe urma acestui gest? 4 persoane din cartier au aparut in oglinda. Cate persoane din jurul meu vor muri anul asta? 12 persoane cunoscute au aparut in oglinda. Printre acestea, fratele Anevei. Cum moare? Cu moare? Intuneric. Oglinda isi reia treptat forma initiala. Cate persoane din casa asta vor fi omorate? Intuneric. Cate persoane din casa asta vor muri in accidente? Intuneric. Cate persoane din casa asta se vor sinucide? Imaginea fratelui i-a aparut in oglinda. Acesta se juca linistit la calculator. Saracul de el. Aneva incearca sa afle din ce motiv ar face un asemenea gest. Cate persoane din casa asta se vor sinucide din dragoste? Cate persoane din casa asta se vor sinucide din cauza pierderii unui alt membru al familiei? Asta era! Aneva incearca toate variantele pana cand afla ca motivul mortii era pierderea surorii.

Aneva iese de la dus. Va muri. Iar fratele ei se va sinucide de durere. Trebuie sa faca ceva. In urmatoarea luna Aneva se poarta groaznic cu fratele ei pentru a-l face pe acesta sa nu o mai iubeasca, sa o scoata de la inima, sa doreasca sa nu o mai vada. Mai mult, pentru a se indeparta si mai tare, Aneva se muta din casa parintilor. Din casa cu oglinda. Peste cateva luni, fratele ei se sinucide dupa moartea iubitei lui. In biletul de adio lasat scrie ca ea a fost totul pentru el. Inclusiv sora pe care a pierdut-o.

Aneva se intoarce in casa parintilor. In casa cu oglinda. E dimineata si se duce la baie sa se aranjeze. Se uita in oglinda, se piaptana, se machiaza si pleaca. Este multumita de faptul ca pe lumea asta exista ziduri, ca pe lumea asta exista scari si ziare si cani pe care oamenii le pot lua in mana, lucruri in spatele carora sa se ascunda. Este multumita pentru ca pe lume exista ziduri.

Scapare din lumea lui Orhan Pamuk

Tocmai am coborat din povestea lui Rosu, Negru, a frumoasei Shekure, a lui Orhan si a fratelui lui, am parasit lumea miniaturistilor si Turcia unui secol indepartat. Si sincera sa fiu, MA BUCUR! A fost una dintre cartile care m-a chinuit mult. Nu numai ca mi-am pierdut interesul de nenumarate ori, dar a pierdut sirul povestii, ideea, am pierdut personajul intr-o poverstire obscura. O fi fost Orhan Pamuk "premiant Nobil :D" dar mintisoara mea, desi a intrepatruns, daca nu sunt prea neobrazata spunand asta, mintile multor scriitori, doar s-a invartit in jurul ideilor lui Pamuk, nedorind parca sa le atinga.
Tehnica lui Pamuk, in schimb, a fost ceva nu doar nou, ci si interesant. Pe intreg parcursul cartii, povestea este redata pe rand, de mai multe personaje, cu punctele lor de vedere. Scriitorul a tinut cont de faptul ca sunt persoane diferite si, ca in realitate, parerile si dorintele lor nu se intrepatrund. Pentru a va strica placerea descoperirii, sa stiti ca in carte trebuie gasit un criminal, si desi povestea ajunge de doua ori in gura acestui personaj, desi este un personaj despre care se vorbeste, nu iti dai seama cine e. Nu va imaginati ceva Agatha Christie sau Sherlock Holmes. Nu nu.
Stilul lui Pamuk mi s-a parut ametitor, "Ma numesc Rosu" nefiind CLAR o carte de citit la metrou sau in RATB. Lectura acestei carti necesita rabdare pentru a nu trece in mod superficial peste elementele de cultura si istorie redate cu lux de amanunte. Nu mai intelegeti gresit! Nu am fost vreodata omul care sa fuga de asemena lucruri, ba din contra, dar Orhan Pamuk pune accent pe o istorie a miniaturistilor, redand momente din viata lor in amanunt. E ca si cum am scrie o carte despre tesatorii din Romania si am incepe cu filozofia firului de ata. Si pana si asta mi se pare mai interesant decat ce am citit acolo.
Atmosfera cartii este una apasatoare, impregnata de durerile si nefericirile personajelor. Orice moment al cartii pare a fi unul trist. Inclusiv nuntile si revederile. Tot ceea ce este in afara este o extensie a lumii interioare a tuturor personajelor care se intalnesc in acest punct comun: impreuna creeaza o lume sumbra.
Punand totul pe seama socului cultural, ma retrag cu promisiunea solemna data mie insami, si cui citeste aceste randuri, ca ma voi mai intalni odata cu Orhan Pamuk. Il voi primi la birou, pe canapea, in pat, in cada, ne putem intalni pe tren, pe autocar, la munte, la mare, in vizita, inainte sa mergem la dentist, oriunde. I am willing to work on our relationship. Ne vom mai intalni o data si vom decide atunci daca ramanem impreuna sau nu. Pana atunci, we are on a break... It was not him, it was me...

In weekend am fost in Wonderland

Din seria "Nu e nimic bun de facut in Bucuresti in weekend", va dau un sfat "ALICE IN WONDERLAND" - 3D!!!!!!!!!! Este o experienta adevarata. Scaunele sunt comfortabile, locurile in sala sunt putine adica nu prea ai sanse sa te trezesti la naiba in praznic si sa nu vezi bine. IMAX-ul este cu adevarat o experienta interesanta iar banii pe care ii dai pentru un bilet 3D chiar merita momentul in care iti pui ochelarii pe ochi si te feresti de literele care vin spre tine. Imi imaginam ce zambete idioate au tras cei care erau acolo pentru prima data atunci cand literele zburau spre capetele noastre. Desigur, printre cei cu dintii la vedere ma numaram si eu, si m-am bucurat enorm de miracolul tehnologiei care imi permitea sa ii suflu in ceafa lui Johnny Depp si sa ii evaluez cu exactitate dimensiunea strungii - din filmul cu pricina.

Pentru cei care au o problema cu povestea "Alice in Tara Minunilor", printre care m-as fi numarat si eu daca nu ar fi fost un film realizat de TIM Burton, aflati ca nu este aceeasi poveste despre fetita care ajunge intr-o tara ciudata si de unde pleaca intelegand ca trebuie sa creasca mare. Nu. Alice a noastra, aceeasi Alice, - de fapt stric tot farmecul filmului astfel, dar asta e - are 20 de ani, si familia ii sufla in ceafa sa se casatoreasca cu un individ ... cu probleme cu digestia. V-o spun pe sleau fetelor, nici una dintre noi nu s-ar fi casatorit cu unul ca el nici intr-o mie de ani si am fi fugit toate sa ne ascundem intr-o gaura in pamant. Poate nu am fi ajuns noi in Wonderland si nu am fi fost prietene atata de bune cu Johnny Depp, a.k.a. Palarierul Nebun, dar revenind cu picioarele pe pamant... Fata asta nu vrea sa fie impinsa de la spate in viata si ajunge intr-o lume in care, ca in povestea originala, i se intampla aceleasi lucruru, ca in viata de zi cu zi, doar ca in moduri mai absurde. Sau noi suntem de fapt cei absurzi?

Prestatia lui Johnny Depp este, ca de obicei EXCEPTIONALA, te face sa te indragosesti si de el, si de personaj, si de cel care il machiaza, si de mama care l-a facut. Anne Hattaway da viata unei regine foarte amuzante, iar rolul Reginei Rosii este interpretat atat de bine incat iti vine si tie sa-i tai capul. Animalutele din film sunt adorabile, pana si Pisica de Chesire care mi-a dat cosmaruri de la primele ecranizari ale povestii.

Efectul 3D este incredibil. Face toti banii si daca nu as fi fost stransa la punga, m-as mai fi dus de cateva ori doar in weekendul asta pentru a ma feri de cestile de ceai care zboara spre mine, de crengile care ti se izbesc in fata, de licurici, de insecte, de senzatia sa ai sa fii calcat, strivit, dat la o parte, luat in brate, udat, invitat la ceai etc etc etc etc etc etc etc.

In a nut shell, daca ma intrebati ce am facut in weekend, va voi spune ca AM FOST IN WONDERLAND, in toate modurile posibile.

laptopul meu nu e "laptoapa"

Salut pe aceasta cale toti binevoitorii si "binevoitorii" care vor "calca pragul" atunci cand ii voi invita la o cafea virtuala si la un schimb de pareri, mai ales cum de multa vreme ma chinui sa scot din case si din rutina zilnica niste oameni. Se stiu ele care sunt si stiu ca au un program strict de frecat salele cu Ben Gay imediat ce se face tarziu in zi... adica pe la 6 jumatate, sau au o intalnire de dinainte stabilita cu Acces-ul direct, Happy Hour, sau cu perna, in jurul aceleiasi ore. Cum discutiile face to face sunt grozave, ma bazez pe un schimb de replici cu aceleasi scantei si in ceea ce priveste viitoarele debitatii intelectuale care se prevad pentru aceasta mirabolanta pagina de Internet. Ma bazez pe prezenta voastra si sper sa acceptati invitatia mea la cafea, mascata subtil sub titlu "laptopul meu nu e laptoaca".

P.S. Explicatia titlului, laptopul meu nu poate face doua lucruri de-odata, ca o femeie, deci i se zice bine laptop, la ASsCULIN. (si nu imi merge tasta "M" decat cu rugaminti fierbinti) (al doilea S a fost pus cu generozitate de mine, stiti voi ce stiti)